marți, martie 10, 2026
16.7 C
Baia Mare

A fost sfințit sediul IPJ Satu Mare de pe strada Mihai Viteazu

Serviciile poliției se reorganizează în trei sedii, iar unul dintre acestea este sediul Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare de pe strada Mihai Vitezu nr. 11. Cu ocazia Zilei Poliției Române, noul sediu a fost sfințit vineri în prezența oficialităților județene, a unei delegații străine din Ungaria, Ucraina și Slovacia, dar și a polițiștilor sătmăreni.

Slujba religioasă a fost susținută de preotul militar Cristian Silaghi și de preotul Cristian Boloș.
Lucrările de execuție a renovării au demarat în luna septembrie 2007, iar prin finalizarea acestor lucrări IPJ Satu Mare a rezolvat una dintre problemele acute cu care se confruntă, exceptând lipsa de personal, deficitul de spații prin munca curentă a angajaților inspectoratului.
În acest imobil funcționează conducerea inspectoratului însoțită de structurile de suport: Serviciul Cabinet cu Centrul Operațional și Compartimentul de Relații Publice, Serviciul Comunicații și Informatică, Serviciul Resurse Umane, Serviciul Criminalistic, Serviciul de Acțiuni Speciale, Compartimentele Control Intern, Juridic, Prevenire, Psihologie, Structura de Securitate și Secția 3 Poliție Rurală Satu Mare.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img