sâmbătă, aprilie 25, 2026
15.7 C
Baia Mare

18 voluntari s-au alăturat salvatorilor din cadrul ISU SIBIU

În prima săptămână a lunii august, a.c., pompierilor salvatori li s-au alăturat 18 voluntari în situații de urgență.
Acest moment a însemnat finalizarea etapelor alocate depunerii dosarelor și analizării acestora de către comisii specializate și prezența voluntarilor în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu.
Ulterior parcurgerii programelor riguroase de pregătire, cei 18 voluntari vor putea participa la misiuni de intervenție, vor fi în măsură să utilizeze tehnicile de bază în acordarea primului-ajutor calificat și vor fi angrenați în diverse acţiuni de ajutor umanitar şi de popularizare a mesajului preventiv.
Cei mai mulți dintre voluntari sunt elevi, cu vârste de peste 16 ani, fapt ce confirmă interesul pe care aceștia îl acordă pregătirii și intervenției în domeniul situațiilor de urgență.
În perioada următoare, participanții vor desfășura cursuri introductive privind structura, misiunile și atribuțiile inspectoratelor pentru situații de urgență și vor parcurge noțiunile de prim-ajutor de bază susținute, cu profesionalism, de către formatorii aflați în componența centrului de formare existent la nivelul inspectoratului.
Proiectul „Salvator din pasiune”, realizat de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a lansa semenilor o provocare, aceea de a deveni voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din România, s-a derulat cu sprijinul inspectoartelor județene pentru situații de urgență în perioada 10 mai – 29 iulie a.c., interval de timp structurat în trei etape, ce au presupus recrutarea şi înscrierea candidaţilor, analizarea dosarelor și încheierea contractelor de voluntariat.
Proiectul derulat în premieră de către IGSU și inspectoratele județene pentru situații de urgență urmărește susținerea activităţilor de voluntariat, ca expresie a implicării, solidarităţii şi responsabilităţii civice şi valorii profesionale a acestora, materializată în sprijinul acordat comunităților pe timpul situațiilor de urgență, dar și pentru prevenirea lor.
La nivel național, peste 700 de persoane vor participa la misiuni alături de echipajele inspectoratelor pentru situații de urgență.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img